NASA a descoperit o planetă extrem de similară cu Pământul și chiar ar putea fi locuibilă
Cercetătorii NASA au reanalizat date mai vechi și și-au dat seama că au descoperit planeta care seamănă cel mai mai mult cu Pământul, dintre toate.
Corpul despre care vorbim este, de fapt, o exoplanetă: acele planete din afara sistemului nostru solar. Kepler-1649c orbitează în jurul unei stele roșii pitice, în zona locuibilă a respectivului sistem. Asta înseamnă că se află la distanța optimă la care planetele primesc suficientă radiație stelară pentru a permite existența apei lichide.
„Această lume intrigantă și îndepărtată ne oferă o speranță și mai mare că un al doilea Pământ se află printre stele, așteptând să fie găsit”, a declarat Thomas Zurbuchen, administrator asociat al Science Mission Directorate din cadrul NASA.
Partea și mai interesantă e că această exoplanetă seamănă foarte de tare cu Pământul. Cele două au exact aproape dimensiune, iar Kepler-1649c primește de la steaua sa cam 75% din cantitatea de lumină pe care Pământul o primește de la Soare. Pe scurt, vorbim despre o planetă care ar avea cele mai multe șanse să poată susține viața.
Ce a aflat NASA despre Kepler-1649c
Planeta se află la 300 de ani lumină de Pământ. Este cea mai asemănătoare cu Pământul, în ceea ce privește mărimea, dar și în ceea ce privește temperatura estimată, dintre miile de exoplanete descoperite de telescopul spațial Kepler până acum, spun cercetătorii. Totuși, spre deosebire de Pământ, noua exoplanetă orbitează foarte aproape în jurul stele sale. Durata unei rotații complete în jurul acesteia durează doar 19,5 zile de pe Pământ.
Nu putem ști cu siguranță, cel puțin pentru moment, dacă planeta poate susține sau nu viața. În primul rând, este importantă determinarea tipului de atmosferă care există pe suprafața acesteia.
Echipa de cercetători a făcut descoperirea în timp ce reanaliza observații mai vechi colectate din programul telescopului spațial Kepler al NASA, care acum nu mai funcționează.